Un imigrant a smuls un copil din brațele mamei și s-a aruncat sub roțile unui tren

Stiri Externe

Un bărbat din India, căruia i s-a respins cererea de azil în Germania, a smuls un copil din brațele unei femei și s-a aruncat sub roțile unui tren. Din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă, în incident.

Bărbatul, în vârstă de 23 de ani, a sosit în Germania în 2010, iar în luna mai urma să fie deportat în țara sa natală, după ce i-a fost respinsă cererea de azil, potrivit Daily Mail.

 

Autoritățile sunt de părere că individul a recurs la gestul extrem pentru a se răni și a-și amâna deportarea.
Copilul a suferit răni ușoare, iar agresorul a scăpat nevătămat.

Mama băiețelului se afla pe peron, cu alți doi copii, în vârstă de un an și trei ani. Între atacator și familia afectată de incident nu există nicio legătură care să motiveze acest gest.

Polițiștii germani susțin că individul este cunoscut pentru multiplele sale încercări de a se sinucide.

“Familia îi era complet străină. Pur și simplu a tercut pe lângă ei, iar într-un moment de neatenție al mamei l-a înșfăcat pe copil și a sărit sub roțile trenului. Mecanicul de locomotivă a încercat să oprească brusc, însă trenul a trecut pe deasupra celor doi. Copilul a suferit răni ușoare, iar bărbatul de origine indiană a scăpat nevătămat”, a declarat un polițist aflat la fața locului.

Sursa: Daily Mail stirileprotv.ro



 
 


Taguri: Un imigrant, s-a aruncat sub roțile unui tren, a smuls un, copil din brațele mamei
 



Mai multe noutati


290
Cautare
Categorii
Mai multe
Vezi mai multe categorii...
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Cele mai CIUDATE ştiri ale anului
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala
Animale
Totul despre animale
Mai multe
loading...