Regatul Unit suspendă zborurile cu avioane Boeing după catastrofa aviatică din Etiopia

Stiri Externe

Regatul Unit s-a alăturat marţi unui mare număr de state care au suspendat zborurile cu avioane Boeing 737 MAX, după ce un avion de acest tip aparţinând companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, cu 157 de persoane la bord, în timp ce compania europeană low-cost Norwegian Air s-a alăturat operatorilor care au decis să oprească la sol toate avioanele de acest tip, relatează Reuters.

'Autoritatea Aviaţiei Civile din Regatul Unit monitorizează îndeaproape situaţia şi întrucât în prezent nu avem suficiente informaţii din cutia neagră (a avionului etiopian), ca măsura preventivă, am emis instrucţiuni pentru a opri toate zborurile comerciale de pasageri ale oricărui operator care aterizează, decolează sau survolează spaţiul aerian al Regatului Unit', a spus un purtător de cuvânt al autorităţii.

'Directiva privind siguranţa a Autorităţii Aviaţiei Civile din Regatul Unit va fi valabilă până la o notificare ulterioară', a adăugat el.

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori. 

După prăbuşirea avionului etiopian, China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi companiile Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.

Compania europeană low-cost Norwegian Air este ultimul operator care a anunţat marţi că opreşte la sol întreaga sa flotă de 18 avioane Boeing 737 MAX.

Potrivit Bloomberg, care citează o sursă din cadrul Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA), aceasta s-ar pregăti să adopte o decizie similară celei anunţate de Autoritatea Aviaţiei Civile britanice, informaţie încă neconfirmată oficial.

În schimb, operatorii americani nu au anunţat nicio măsură de oprire la sol a respectivelor avioane, în timp ce producătorul Boeing a transmis că Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA nu a emis deocamdată nicio dispoziţie obligatorie privind Boeing 737 MAX.

sursa: AGERPRES



 
 


Taguri: după, Boeing, Regatul Unit, avioane, catastrofa, din, Etiopia
 



Mai multe noutati


152
Cautare
Interesant
Urmareste-ne