5 ani de închisoare pentru un tânăr care s-a îngrășat ca să scape de armată

Stiri Externe

Un tânăr sud-coreean a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce s-a îngrăşat în mod deliberat aproape 30 de kilograme pentru a scăpa de serviciul militar obligatoriu, informează ziarul local The Korea Times citat luni de EFE.

Tribunalul din districtul Cheongju, oraş aflat la o aproximativ 100 de km de Seul, l-a găsit vinovat pe tânărul în vârstă de 21 de ani care luat în greutate începând din 2016 pentru a scăpa de armată – o infracţiune pasibilă cu o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare în Coreea de Sud.

Potrivit sentinţei emise luni, tânărul cu o înălţime de 1,80 metri şi cântărind 87 de kilograme când a absolvit liceul în februarie 2016, a ajuns să cântărească 113,6 kilograme când s-a prezentat la testele fizice din iulie anul trecut.

Având în vedere că greutatea sa îl scutea de anumite exerciţii fizice, el a fost repartizat la un post în serviciul public, mai puţin solicitant, însă poliţia a descoperit adevăratul său motiv şi a trimis cazul în justiţie.

Toţi tinerii sud-coreeni sunt obligaţi să îndeplinească serviciul militar de doi ani, iar legislaţia ţării îi pedepseşte pe cei care recurg la orice şiretlic sau auto-leziune în încercarea de a scăpa de armată, încheie EFE.

Sursa: Agerpres stirileprotv.ro



 
 


Taguri: , pentru, îngrășat, care, 5 ani, un, s-a, închisoare, Tânăr, ca
 



Mai multe noutati


184
Cautare
Categorii
Mai multe
Vezi mai multe categorii...
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Cele mai CIUDATE ştiri ale anului
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala
Animale
Totul despre animale
Mai multe
loading...