Anti-stres: 9 soluţii uşoare, de încercat!

Sănătate

Organismul este construit să facă faţă, şi chiar să învingă, anumite perioade de stres din când în când. Dar prea mult stres nu este bun nici pentru organism, nici pentru suflet. Din fericire, chiar dacă nu poţi evita situaţiile stresante, poţi avea un anumit control asupra modului în care le faci faţă.
 

Aşadar, dacă ai ajuns în punctual în care nu mai ştii ce să faci, îţi mănânci unghiile sau îţi vine să-ţi smulgi părul din cap, încearcă aceste tehnici pentru a-ţi restabili sănătatea psihică.

Plantele şi suplimentele antianxioase

  • Bea ceai de muşeţel! Încă din vremea grecilor antici, s-a dovedit că muşeţelul este un remediu excelent pentru stres! În zilele dificile, bea cel puţin 3 căni de ceai pe zi. Te vei simţi mai bine, imediat!
  • Pe lângă muşeţel, poţi adăuga şi alte plante cu efect calmant, cum ar fi levănţica sau valeriana, la apa de baie. Înfăşură plantele uscate într-o bucată de tifon şi ţine-le sub robinet până când cada se umple cu apă.
  • Consumă mai multă Vitamina C! Studiile arată că persoanele care iau aproximativ 1 000 mg de Vitamina C pe zi, au o creştere a tensiunii arteriale mai moderată, readucându-şi nivelul de hormoni de stres la normal mult mai repede.
  • Картинки по запросу vitamina c

Concentrează-te!

  • S-a demonstrate clinic, că relaxarea prin meditaţie poate “scurtcircuita” stresul. Stai într-o poziţie confortabilă, undeva unde să nu fii deranjat. Închide ochii. Alege un cuvânt, sau o frază asupra căreia să te concentrezi – “este Ok” de exemplu. Pe măsură ce te concentrezi să respiri, repetă fraza de câte ori expiri. Dacă eşti distras de alte gânduri, elimină-le încet şi revino la cuvântul sau fraza pe care ai ales-o. Continuă exerciţiul pentru 10-20 de minute.
  • Cercetările au arătat că anumite genuri de muzică pot reduce pulsul, tensiunea arterial şi chiar nivelurile de hormone de stres din sânge. Inspiră adânc şi ascultă muzica pe care tu o consideri liniştitoare.

Practică relaxarea progresivă!

  • Atunci când te simţi tensionat, încearcă o tehnică denumită relaxare progresivă. Stai întins într-un loc liniştit şi confortabil. Închide ochii. Acum îndoaie-ţi degetele de la picioare cât de tare poţi timp de 10 secunde, apoi relaxează-te. După degete, încoardă şi relaxează-ţi picioarele, gambele, stomacul, degetele, braţele, gâtul şi faţa. Cu alte cuvinte, lucrează progresiv pe segmentele corpului, de la vârful picioarelor până în vârful capului!

Puterea profilaxiei

  • Ieşi la o plimbare sau fă o altă formă de exerciţii timp de cel puţin 20 de minute, de 3 ori pe săptămână. Exerciţiile fizice îţi îmbunătăţesc secreţia de endorfine, substanţe care promovează starea de spirit, ameliorând astfel stresul.
  • Limitează consumul de alcool, cofeină şi carbohidraţi, iar dacă fumezi, renunţă! Toate aceste substanţe pot să declanşeze răspunsul de “luptă-sau-fugi” al organismului, contribuind la simptomele fizice ale stresului, cum ar fi: pulsul accelerat, tremurături, anxietate şi iritabilitate.
  • Apucă-te de un hobby care te linişteşte. Grădinăritul, croşetatul, rezolvarea unui puzzle, cititul sau alte activităţi relaxante pentru timpul liber, te pot ajuta să îndepărtezi stilul stresant de viaţă.



 
 


Taguri: încercat!, uşoare, Anti-stres, de, soluţii
 



Mai multe noutati


128
Cautare
Categorii
Relații
Sănătate
Frumusete
Dieta & Fitness
Vedete
De ce?
Mai multe
loading...