Niciodată nu e prea târziu! Nu te umili din cauza vârstei

Relații

“E prea târziu pentru mine.” De câte ori am auzit aceste cuvinte în biroul meu. Și nu numai de la femei, uneori şi de la bărbați.

“E prea târziu să studiez, cum pot să stau în bancă la 35 de ani?”, “E prea târziu să mă gândesc la iubire”, “Mă întâlnesc cu un bărbat mai tânăr, dar nu mă simt confortabil, ce vor spune oamenii, doar sunt mai în vârstă decât el?”,” Nu pot purta fuste mini, nu se mai potrivesc vârstei mele”.

Vârsta. Pentru ea societatea noastră are trei atitudini: “deja e prea târziu” sau “e prea devreme” sau “vârsta este bine ascunsă”. Din anumite motive, lipsește complet noțiunea “la timp”.

Tot, ce se întâmplă cu noi, este “la timp”, pentru că se întâmplă atunci când suntem pregătiți pentru asta.

La cineva iubirea vine odată cu cea de-a cincizecea aniversare, din simplu motiv că înainte nu erai pregătit pentru ea, nu te gândeai la ea.

Cineva nu a avut timp să studieze la douăzeci de ani, pentru că a ales familia și copilul, dar la 35 de ani are şi timp liber și forțe pentru asta. Iar cineva se îndrăgostește de o persoană mai tânără, pentru că sentimentele nu verifică pașaportul.

Câteva cifre și cuvinte pot omorî în femeie orice dorință de a trăi o viață plină. Să nu-i fie rușine, să nu-şi ceară scuze, să nu privească.

Spuneți-mi, dragi experți în normele de vârstă și de timp, când nu este prea târziu ca o femeie să fie însărcinată într-o rochie transparentă?

Când nu este prea târziu să iubească, să învețe, să-şi facă o carieră? Și celulita, când o poți avea? Oare vârsta determină prezența forțelor și posibilităților?

Viața este atât de scurtă. Trebuie să reușești să faci atât de multe în ea.

De la o femeie modernă societatea așteaptă să fie educată, bine îngrijită, să aibă o carieră de succes, un hobby sau mai bine două. S

ă facă sport. Să mențină casa ideală, să crească unul sau doi copii ideali şi să nu uite nici de soț. Să gătească mâncarea cea mai delicioasă și sănătoasă. Nu are celulită. Nu este obosită. Dantura e albă, pielea strălucește, parul strălucește.

Garderoba este combinată perfect. Nu am uitat nimic? Ah, şi toate acestea ar trebui să se întâmple după vârstă. Dar care mai exact? Nimeni nu-ţi va spune.

De aceea, dragi femei, nu ascultați pe nimeni care vă şopteşte că e “prea târziu”.

Nașteți copii când vreţi, iubiți, purtați rochii scurte, învățați chineza, căsătoriți-vă cu bărbați mai tineri sau nu vă căsătoriți. Săriți cu parașuta, împletiți macrameu sau deveniți ambasador al bunăvoinței la ONU. Numai voi știți cât de mari vă sunt forțele și dorințele.

“Vreau” și “Pot” sunt singurele criterii pe care trebuie să vă bazați!

Sursa: relatii.net



 
 


Taguri: niciodată, din cauza vârstei, nu e prea târziu, Nu te umili
 



Mai multe noutati


291
Cautare
Categorii
Relații
Sănătate
Frumusete
Dieta & Fitness
Vedete
De ce?
Mai multe
loading...