Afla Care sunt țările cu cele mai ciudate și interesante obiceiuri de Crăciun?

Curiozităţi

Crăciunul este cu siguranță una dintre cele mai diverse sărbători, existând pe tot Globul nenumărate tradiții care anunță sosirea sa. În prezent, el îmbină cu succes datini religioase și obiceiuri seculare, formate pe parcursul a sute de ani.

Pregătirile pentru acesta încep odată cu intrarea în luna festivă a anului, iar spiritul său rămâne și în primele zile ale noului an. Nenumărate obiceiuri interesante și, în același timp, ciudate au apărut în jurul acestei sărbători. În continuare, vom prezenta câteva țări în care acestea au fost păstrate până în prezent.

Suedia

Începând cu anii 1960, în centrul orașului Gavle este ridicată în fiecare an Capra Yule, o construcție de peste 10 metri din fân și lemne. Dar această tradiție de Crăciun a dus neașteptat la un alt obicei: arderea acesteia.

Până în prezent, 29 de tentative de incendiere au fost încheiate cu succes, cea mai recentă fiind în 2016. În ultimul an însă, autoritățile au reușit să protejeze Capra Yule, care este găzduidă în prezent de piața centrală a orașului.

Islanda

În 13 zile dinaintea Crăciunului, 13 personaje viclene inspirate din mitologia trolilor apar în Islanda. Purtând numele de Jólasveinar, ele vizitează copiii în fiecare noapte până în ajun. Copiii își pun cele mai bune ghetuțe în geam, iar Jólasveinar se asigură că cei mai cuminți dintre ei primesc cadouri.

Nu la fel de norocoși sunt însă copiii care au fost răi pe parcursul anului, ei trebuind să se mulțumească cu cartofi. Fiecare dintre personaje poartă un nume diferit, cum ar fi Lingătorul Vaselor, Trântitorul Ușilor și Hoțul Lumânărilor.

Norvegia

Țările nordice au multe obiceiuri ciudate de Crăciun, iar în această categorie intră și Norvegia. Odată cu venirea sărbătorilor de iarnă, norvegienii își ascund măturile.

Acest obicei datează din vremurile în care oamenii credeau că spiritele rele și vrăjitoarele ies din ascunzători în ajunul Crăciunului căutând mături pe care să zboare. El a fost păstrat până în zilele noastre, mulți locuitori ascunzându-și încă măturile în cel mai sigur loc din casă, pentru ca acestea să nu fie furate.

Austria

Alungarea personajelor malefice stă și în centrul sărbătorii Crăciunului în Austria. O creatură înfricoșătoare umblă pe străzile orașului, speriind toți copiii și pedepsindu-i pe cei răi.

În tradiția austriacă, ea poartă numele de Krampus, complicele malefic al Sfântului Nicolae. În primele săptămâni din decembrie, oamenii se deghizează în acest personaj, cutreierând tot orașul pentru a se asigura că cei mai răi dintre micuți nu scapă nepedepsiți.

Rusia

În Rusia, Crăciunul este sărbătorit în data de 7 decembrie (conform calendarului gregorian). În această zi, Babushka, însemnând femeie bătrână sau bunică în rusă, aduce cadouri copiilor.

Personajul este bazat pe pilda biblică a femeii care nu i-a oferit un cadou lui Iisus la nașterea sa. Regretând acest fapt, ea le aduce în fiecare an copiilor dulciuri și fructe.

Venezuela

În Caracas, capitala Venezuelei, întâlnim un alt obicei interesant de Crăciun. În ajunul acestuia, locuitorii orașului parcurg drumul de acasă la biserică pe patine.

Datorită popularității acestei tradiții, nenumărate străzi din oraș sunt închise, iar mașinile care staționează în zonele cele mai circulate de localnici sunt ridicate. Originile sale nu sunt cunoscute cu exactitate, dar atât rezidenții, cât și turiștii apreciază unicitatea sa.

Japonia

Crăciunul a devenit popular în Japonia doar în ultimele decenii, el nefiind considerat o sărbătoare religioasă, deoarece aici există puțini creștini. Cele mai multe obiceiuri care marchează perioada festivă au fost împrumutate din Statele Unite ale Americii, japonezii considerând Crăciunul o oportunitate de împărtășire a fericirii.

Această deschidere spre tradițiile americane a adus cu sine însă un obicei ciudat. Astfel, masa festivă de Crăciun este compusă din pui prăjit de la KFC, familiile plasând deseori comenzile cu câteva zile înainte.

Care dintre aceste tradiții ți se pare cea mai ciudată și care sunt alte obiceiuri interesante pe care le cunoști? Așteptăm răspunsul tău în comentarii.



 
 


Taguri: cele mai ciudate, care sunt, țările, interesante, obiceiuri de Crăciun
 



Mai multe noutati


73
Cautare
Categorii
Mai multe
Vezi mai multe categorii...
Auto
Totul despre transporturi
Noutati din Filme
Totul ce detine de filme
Noutati din Tara
Noutati din satele și orașele din Moldova
Noutati din Muzica
Noutati despre muzica,artisti
Top Facute De Lume
Lucruri interesante facute de om
Mori de ras
Rade si tu cu noi
TV & Radio
Curiozităţi
Multe lucruri interesante
Jocuri
Noutati pentru jucatori
Showbiz
Showbiz artisti,actori....
Stiri Externe
Cele mai CIUDATE ştiri ale anului
Persoane Stranii
Ceva ce o persoana normala nu poate face
Интересное
Все возможное и не возможное
Tehnologie
Noutati din Lumea digitala
Animale
Totul despre animale
Mai multe
loading...